Arme de asediu

Suntem la Roche Goyon în 1379 , regele Franței ar dori să anexeze Bretania . Castelul poate fi luat doar printr-un asediu . O echipă detașată de Du Guesclin a asediat lângă castel, dacă erau puțini la număr , apărătorii erau cu atât mai puțin. Zidurile noastre înalte ne protejează. Avem specialiști care ne apără: ei sunt arcașii și arbaletarii .

Din partea de sus a plutei, ploile de săgeți inundă arcașii regelui Franței ( Carol al V-lea ) . Arcul este o armă de aruncat care datează din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea, arcașii noștri sunt bărbați foarte bine pregătiți și eficienți. Cei mai abili dintre ei reușesc fără dificultate să atingă o țintă destul de îndepărtată ( 90-100 de metri ) și să tragă 12 săgeți pe minut ... Sunt suficient de abili pentru a descuraja inamicul să se apropie.
Arbaleterii sunt semeni formidabili și temuți. Arbaleta este o armă atât de mortală încât Biserica a încercat să-și limiteze utilizarea . La Consiliul Lateran ( 1139 ), a fost interzis între armatele creștine, dar permis împotriva necredincioșilor ... O folosim pentru că este foarte sofisticat. Pentru a strânge arcul , treceți piciorul drept prin etrier și introduceți coarda de arc în cârligul suspendat de centură. O îndreptare a rinichilor aduce coarda în crestătura piuliței. Dacă arbaletul trage doar două șuruburi pe minut , rareori îi lipsește ținta. Raza de acțiune este de aproximativ 90 de metri . La fel ca arcul, arbaleta este o armă de aruncat .
Dacă inamicul echipat cu scări ajunge la nivelul drumului acoperit, brațele noastre preiau controlul. Nu săgețile sau șuruburile arbaletei vor reuși să doboare scările. Polearms au adesea curbe care permit un obiect să fie prins sau a scăzut.
Polearms sunt arme cu un mâner lung ca o suliță . Aceste arme sunt, de asemenea, folosite pentru a -i distinge pe călăreți. Se mai numesc și șoimi pentru că arată ca niște falsuri .
Un buzdugan de arme ne-a permis să dezactivăm un inamic care dorise să se întoarcă prin surprindere. Pentru a-și bate omul, ea nu are egal.
Axe , pumnalele și săbiile completează armamentul nostru. Când inamicul este în locul respectiv, nu-i dăm un sfert. Jeanne de Dinan, nobilul Doamna Domnului (Bertrand II Goyon, Lord of Matignon), nu va ezita, prin creneluri și machicolations ale turnurilor din Châtelet a doua intrare, pentru piatra atacatorii care de risc în deranjament de mai jos.
Temnița este ultimul refugiu . Domnul și familia lui sunt în siguranță acolo .

Se accesează printr-un pod levat ridicat . Scara care o accesează astăzi datează doar din secolul al XVIII-lea, dar urmele podului mobil sunt încă vizibile: articulația punții și fante pentru a găzdui brațele părții care se ridică.

Intrarea formează o capcană pentru șoareci : grape mici împiedică accesul la scară și la camera arcașilor de la parter; deasupra trapei asomatorului este larg deschisă și un duș de pietre și obiecte grele cade peste cine îndrăznește să treacă pragul.

Scara în spirală se întoarce spre dreapta . Atacatorii care își țin sabia în mâna dreaptă vor fi astfel într-o poziție de slăbiciune .

O altă scară din perete oferă acces de la parter la primul etaj.

În camera impunătoare , familia lordului Bertrand este foarte protejată : sub camera arcașilor și deasupra frumoasei camere boltite unde se află gardienii care se ocupă de ceas și apărare .

Obosiți de război ne predăm. Poate pentru că Bertrand Du Guesclin este și un prieten : i-am ținut stindardul la bătălia de la Cocherel împotriva lui Charles cel Rău și l-am însoțit în Spania în prima campanie împotriva lui Petru cel Crud . Aproape am murit în Spania. Am scris chiar testamentul nostru acolo.
Regele Franței va confisca castelul care nu va fi returnat proprietarului său decât în 1381 prin al doilea Tratat de la Guérande care pune capăt războiului succesoral . Fiul lui Bertrand II, Bertrand III , nu va trebui să-și apere castelul. Îi va lua pe cei de la Caërmarthen și Cardigan în Țara Galilor, unde va muri luptând pentru Owen ap Griffith Fychan , Lordul Glunyfrdwy, susținut de ducele de Orleans . Călătorim mult în acel moment.
În secolul al XIV-lea, a început să apară o mașină de război care a făcut mult zgomot, dar nu a avut încă mult efect, mult mai puțin decât arbaletarii noștri: tunul . Nu am văzut încă această mașină care respira focul, dar am auzit că este temută în special de cei care o manipulează ...
Această mașină zgomotoasă va avea un viitor strălucit. Din secolul al XV-lea , va deveni din ce în ce mai eficient . Castelele fortificate nu vor mai avea un motiv să existe: tunurile vor reuși să străpungă zidurile și să spargă ușile . Alte fortificații vor prelua. Se va deschide o altă pagină a istoriei.

Castelul feudal Roche Goyon va fi astfel transformat într-un fort de apărare de coastă sub Ludovic al XIV-lea .

În secolul al XVI-lea , va lua numele de Laste sau Latte (numele cătunelor învecinate), iar în secolul al XVII-lea , este cunoscut sub numele pe care îl cunoaștem astăzi: Castelul La Roche Goyon / Fort La Latte.